Acum 15 ani am înfiinţat o cultură de cătină care ocupă o suprafaţă de 2 hectare în Lopadea Veche. Deţin 6 soiuri care sunt certificate eco şi pot să asigur atât fructe, cât şi suc natural fără conservant.

Despre cătină

Cătina se dezvoltă cel mai bine în zonele aride, cu soluri sărace, suportă îngheţurile târzii şi condiţiile vitrege de vegetaţie. Poate fi cultivată de la nivelul mării până la 900-1.000 m altitudine, pe orice fel de sol, cu excepţia celor foarte acide şi a celor prea umede. Rezistă la friguri de -40°C sau la arşiţe de 42°C, dar vegetează mai bine şi produce mai mult pe soluri fertile, uşoare, nisipoase, permeabile, situate în zone cu vânturi moderate, bine expuse la lumină, cu temperaturi moderate, cu un regim de precipitatii peste 600 mm. Cătina este o familie compusă din cinci până la opt plante femele şi o plantă mascul, aşa se face polenizarea.

Datorită calităţilor ei, cătina este folosită în alimentaţie, dar şi în produse farmaceutice sau cosmetice. Aceste bobiţe portocalii conţin de 10 ori mai multă vitamina C decât citricele sau măceşele, iar cei care le consumă în mod obişnuit sunt feriţi iarna de răceli. De asemenea, conţine vitaminele A, B, E, K, dar şi fosfor, potasiu, magneziu şi fier.

Tag-uri
0.0

0 Reviews

Rating 0
Calitate 0
Livrare 0
Prospețime 0

0 Reviews

Write a Review

Contact info

Bulevardul Revoluției 1989, Alba Iulia, România

Social Profiles:
Informații suplimentare

Lupu Ana Eugenia

Cătină

Suc de cătină

Livrăm cu drag

Cumpărând produse locale, banii dumneavoastră vor ajunge direct la producător, fără niciun intermediar, iar acest lucru va favoriza menţinerea exploataţiilor agricole din zonă. În plus, ajutăm economia locală şi contribuim la îmbunătăţirea relaţiilor interumane dintre locuitorii aceleiaşi zone.

Register

You don't have permission to register